Spune-mi ce carte citeşti..., opinii despre "Jurnalul unui puşti"

miercuri, 11 mai 2016 | Psiholog cu blog la 23:12 |

Am fost cu băiatul meu la librarie. Ne-am pierdut în multitudinea de cărţi care ne făceau cu ochiul. Noroc de librar, care foarte rapid s-a oferit să ne ajute şi ne-a dus la raftul cu cele vreo 10 volume de "Jurnalul unui puşti" de Jeff Kinney. Auzisem de seria asta de cărţi, care au devenit o modă printre copii şi iaca ...moda a venit şi pe la noi. Am luat primul volum. În drum spre casă am răsfoit-o şi prima mea impresie nu a fost una bună, spre deosebire de copilul meu, care ţinea această carte la piept, de parcă primise un lucru demult dorit.

Ajuns acasă nu s-a mai dezlipit de ea, a sorbit fiecare pagină şi visul meu de a-mi vedea copilul citind din proprie dorinţă era împlinit.
Ce are oare această carte? Am vrut să văd  personal, cu ochi de psiholog şi mi-am făcut timp să o citesc şi eu. Prima concluzie nu este despre cartea însăşi, dar despre experienţa de comunicare nemaipomenită între un părinte şi copilul său care au citit aceeaşi carte şi pot discuta despre ea, o experinţă care o recomand şi care va îmbunătăţi relaţia adult-copil.
Acum despre carte:
Prima pagină m-a întîlnit cu asta:

O scenă de violenţă fizică chiar pe prima pagină! Simţul meu critic s-a acutizat de tot. Mi-am zis STOP! că nu voiam să găsesc doar ceva de criticat, dar numai am întors foaia şi am dat de încă o scenă de violenţă:

Am căutat ca aceste scene să fie explicate în text în vreun fel, oferindu-i copilului ce citeşte o soluţie, o modalitate de comportament în caz de violenţă, dar n-am găsit asta.
Textul cărţii este însoţit de benzi desenate, care se pare au rolul de a da tonul amuzant al naraţiunii. Mie mi s-a părut că privesc un film de proastă calitate, unde pe fundal se aud hohote de rîs, care să-i amintească celui care priveşte că a venit momentul cu umor şi trebuie să rîdă sau măcar să schiţeze un zîmbet.
Cartea este un jurnal personal al unui copil, un jurnal care odată scris trebuie ascuns de ochii vigilenţi ai celor din jur, dar el este accesibil pe rafturile unei librării! şi cred că asta e marea atracţie a acestei cărţi. Dorinţa oamenilor de a observa viaţa personală a cuiva "prin gaura cheii" a dus la apariţia unor publicaţii, emisiuni TV foarte populare în rîndul adulţilor. Copiii au şi ei această curiozitate, acestă carte vine să le-o satisfacă.
Eroul cărţii, un copil de 12 ani este pasionat de jocurile video. Şi iaca încă o atracţie! Din păcate avem tot mai mulţi copii dependenţi de aceste jocuri şi este mult  mai uşor să se identifice cu acest Greg Heffley, pasionat de jocuri video, decît cu scumpul nostru Guguţă, năstruşnicul erou al lui Spiridon Vangheli, care foloseşte cumpăna de la fîntînă în loc de scrînciob. Acum avem tot mai multe tehnologii şi tot mai puţine fîntîni cu cumpănă....
 Şi n-ar fi periculoasă această identificare dacă, după lectura cărţii, copilul ar concluziona că a minţi, a fura, a fi intolerant cu semenii şi nerespectuos cu părinţii sunt lucruri inacceptabile. Unica trăsătură pozitivă a acestui copil este ingeniozitatea, dar şi aceasta e folosită pentru a se eschiva de sarcinile şcolare sau pentru a găsi o soluţie de a avea acces la jocurile video, atunci cînd părinţii  le-au interzis o perioadă, ca pedeapsă.
 Dar marea problemă a acestei cărţi este că este un text banal fără morală. La sfîrşitul cărţii nu-ţi pui nici o întrebare şi nici nu-ţi faci vreo concluzie. Pur şi simplu s-a astupat "gaura cheii" şi reprezentaţia va continua cînd achiziţionezi volumul următor.
"Jurnalul unui puşti îi va convinge pînă şi pe cei mai leneşi copii că lectura nu este deloc o activitate plictisitoare"- citim în adnotarea de pe coperta cărţii. Pe bună dreptate, aş zice, o carte pentru leneşi, în afara de efortul de a parcurge textul cu ochii, nu suntem nevoiţi să facem şi un efort de gîndire asupra celor lecturate.
Spune-mi ce carte citeşti, ca să-ţi spun cine eşti - cu completarea vechiului proverb s-a terminat discuţia cu fiul meu... Posibil, vom citi împreună şi celelalte volume, că de-acum, de pe la nici zece ani, a apărut acest "Ce înţelegi tu, mamă..."aşa că... în curînd, aşteptaţi articole despre criza preadolescenţei. Între timp, voi avea rolul de morală a unui text fără morală...