Probleme vechi şi noi în relaţia preadolescenţi- părinţi

joi, 3 mai 2012 | Psiholog cu blog la 08:48 |

La vârsta preadolescenţei sunt dese situaţiile în care părinţii spun că nu mai pot să interacţioneze cu copilul. Fiul sau fiica abandonează lecţiile, nu-şi face curat în cameră, nu ascultă pe nimeni, ore întregi vorbeşte la telefon sau stă în faţa calculatorului şi nu se ştie cu cine comunică. Un tablou cunoscut?
Stimaţi părinţi, aceasta nu este doar situaţia familiei dumneavoastră. Nu sunteţi singurii! Mii de părinţi au aceleaşi probleme. În societatea noastră este primit ca să-ţi fie ruşine atunci când fiul sau fiica chiuleşte de la şcoală, consumă băuturi alcoolice sau se comportă indecent. Pentru un părinte a permite ca problemele legate de copil să se facă cunoscute este la fel cum ar primi o notă negativă ca părinte. De aici şi explicaţia comportamentului părintelui de a nu coopera cu dirigintele atunci când acesta îl anunţă despre chiulul şcolar al copilului său. Părintele  îl apără, prefăcîndu-se că ştie despre absenţele copilului, născocind variate motive legate de sănătate, etc. şi preferă să-şi rezolve problema singur, cu propriile forţe şi reuşita lui este şi reuşita preadolescentului. Multora, însă, nu le reuşeşte şi ajungând la concluzia: „Aşa nu se mai poate...!” şi considerând că şi-au epuizat toate puterile încearcă să caute ajutor. De obicei  se cere un ajutor din afară, din partea unui psiholog, profesor sau al unei rude. Părintele îşi doreşte schimbarea copilului său care „nu mai este cum era înainte.” Altfel zis cere să „ i se reîntoarcă COPILUL!” Răbdarea nu este caracteristică părinţilor. Se vor schimbări pozitive şi  imediate.
  Problemele care au apărut în relaţia părinţi-copii la vârsta preadolescenţei s-au format pe parcursul anilor. Rezolvarea lor rapidă nu este posibilă. Timpul nu poate fi întors şi chiar dacă ne-o dorim foarte mult nu mai avem în faţă COPILUL, ci COPILUL- ADULT, sau ADULTUL-COPIL, sau chiar ADULTUL. Părinţii pot să-şi ajute copilul să treacă prin această transformare. Este nevoie de perseverenţă, consecvenţă , atenţie şi răbdare.
Să încercăm să privim la această situaţie dintr-un alt unghi de vedere şi să vedem care sunt mecanismele ce provoacă problemele preadolescenţei Evidenţiem binecunoscutele mecanisme biologice care stau la baza maturizării preadolescentului. Aici nu putem schimba nimic. În schimb cauzele sociale ale neliniştilor preadolescentine merită a fi analizate.
„Tu nu mai eşti copil, comportă-te ca un adult!”- acest lucru des li se spune preadolescenţilor.
Părinţii le cer copiilor să-şi asume responsabilităţi de adult, adică pe de o parte recunosc maturizarea lor, iar pe de altă parte le cer să îndeplinească întocmai indicaţiile şi nu le dau posibilitatea să ia decizii singuri. Această situaţie dublă este primită dureros de preadolescenţi. În subtext preadolescentul înţelege mesajul „Încă nu ai drepturi ca şi noi părinţii! Trebuie să faci ce îţi spune mama sau tatăl. Încă nu eşti capabil de a lua decizii.” Cu cât sunt mai categorice cerinţele de a îndeplini indicaţiile clare ale adultului, fără a lua în considerare opinia preadolescentului, cu atât este mai mare dorinţa de a protesta, de a nu fi de acord. Unii preadolescenţi reacţionează prin agresivitate, alţii devin apatici sau închişi în sine. În majoritatea cazurilor conflictele sunt imposibil de evitat.
Conflictele. În familiile cu preadolescenţi sunt atât de frecvente încât unii părinţi recunosc că de la un timp relaţia cu copilul lor ţine doar de gestionarea conflictelor. În multe cazuri motivele sunt minore: acelea ca lungimea părului sau a unghiilor, culoarea îmbrăcămintei, etc. Când este vorba de înrăutăţirea situaţiei  şcolare, petrecerea timpului cu prietenii şi venitul târziu acasă, conflictele escaladează şi sunt însoţite de emoţii puternice cauzate uneori de violenţă verbală sau chiar şi  fizică folosită de ambele părţi.
Agresivitatea. Este o reacţie de emancipare. În cadrul conflictelor părinţi- preadolescenţi apare în urma presiunii din partera adulţilor. Se poate manifesta într-o formă activă: ton ridicat, acţiuni de distrugere, opunere deschisă. Orice formă de agresivitate a părinţilor va creşte şi mai mult nivelul agresivităţii preadolescentului. Acei părinţi care au folosit la vârstele anterioare metode violente de educare şi la care nu pot renunţa riscă să se confrunte cu un nivel înalt al agresivităţii preadolescentului asociat şi cu alte probleme ca: fuga de acasă şi pierderea contactului cu preadolescentul.
 Manifestarea agresivităţii în grupul şcolar ar putea reprezenta o dorinţă a preadolescentului de arăta că este puternic şi reprezintă o autoritate ce trebuie respectată.
Comunicarea cu preadolescentul. Odată intrat în preadolescenţă observăm copilul care vorbea întruna şi punea o mie de întrebări pe minut şi-a redus vocabularul acum la expresii monosilabice de genul: „nu ştiu”, „poate”, „am uitat", „ha?”, „nu”, „aha”, „cine... eu?” etc. Deseori auzim doar mormăieli, mârâieli, bombăneli şi tânguieli, iar puntea de comunicare a dispărut, părinţii şi copiii par a vorbi două limbi diferite.
 În relaţia preadolescent –părinte marcată de multiplele conflicte, cea mai mare parte a comunicării ţine de gestionarea conflictelor. Astfel preadolescenţii refuză de obicei în perioadele tensionate să comunice problemele lor personale, intime. Comunicarea cu adulţii le este necesară pentru determinarea unor puncte de referinţă în stabilirea propriei identităţi. Când relaţia cu părintele eşuează, unii preadolescenţi comunică destul de uşor şi liber cu alţi adulţi: rude sau prieteni ai familiei. În acest caz ei nu simt presiune şi control şi astfel pot să ţină cont de sfaturile acestor adulţi.
 Foarte des în comunicarea cu părinţii preadolescenţii se bazează p  o reprezentare socială nu întotdeauna veridică a parinţilor care „nu sunt empatici, nu înţeleg problemele vârstei şi au concepţii de viaţă demodate”.
„Voi nu mă înţelegeţi!”- exprimare a preadolescentului care spune că ceva nu este în regulă în relaţia cu părinţii. Este bine să fim de acord cu această exprimare: „ Cred că ai dreptate şi eu nu te înţeleg, dar eu vreau să te înţeleg... Ce trebuie să fac pentru a te putea înţelege?”
Refuzul comunicării: Marea dilemă a părinţilor este: Cum să vorbeşti  cu preadolescentul atunci când el tace?! Când preadolescentul nu răspunde la întrebări şi se comportă negativ, asta ar putea însemna o accentuare a crizei sau un comportament protestatar. El refuză să comunice din cauza că ascunde ceva, ceva îl supără sau îi provoacă emoţii negative. Este important în această situaţie să nu se piardă contactul. Să acceptăm acest refuz al comunicării nu este bine pentru că asta ar însemna să „legiferăm această îndepărtare”- „Bine, taci ..., am să tac şi eu! ...” Dar nici să insistăm cu întrebările, tot nu este de dorit: „- Ce-ai păţit?;  Nu te simţi bine?; S-a întîmplat ceva la şcoală? Ai primit o notă rea?”...etc. Este important să observăm, să-i dăm răgaz şi delicat să-i arătăm că poatea avea încredere în noi şi că îi putem oferi ajutorul. Mult depinde şi de întrebările la care preadolescentul nu vrea să răspundă. Sunt întrebări al căror răspuns este într-un fel sau altul intuit sau ştiut deja şi acest răspuns este unul neplăcut, de exemplu o notă scăzută, sau o ceartă cu prietenul. În acest caz e bine să-i arătăm preadolescentului că ştim sau intuim despre ce este vorba şi că acest lucru nu este  groaznic, că este ieşire din situaţie. Astfel veţi scoate frica că îi veţi ţine morală.
În unele cazuri refuzul comunicării este un comportament de a atrage atenţia. Predolescentul nu vorbeşte, spunând astfel anturajului că are o problemă. Nu ştie cum să înceapă comunicarea pentru a-şi relata problema şi aşteaptă să fie întrebat şi atunci întrebările au sens. În acest caz  comunicarea dintre părinte şi preadolescent trebuie să se refere la relatarea problemei şi la găsirea soluţiilor. Orice frază de tipul „Te-am prevenit că asta se va întîmpla...” spusă de părinte poate bloca din nou comunicarea.
Sunt şi lucruri pe care preadolescentul le ascunde şi nicidecum nu vrea să vorbească despre ele considerând că ţin doar de propria persoană ca de exemplu: trăirile emoţionale legate de dragoste, atunci nu este cazul să insistăm. Preadolescentul va putea vorbi despre asta atunci când se va simţi în siguranţă şi va fi pregătit să o facă.
Atenţie şi la timpul în care este blocată sau lipseşte comunicarea între preadolescent şi părinte! Cu cât acesta este mai mare cu atât mai mult creşte negativismul, înstrăinarea, atât din partea preadolescentului, cât şi a părintelui. De aceea restabilirea contactului este o cerinţă imediată şi pentru acest lucru toate mijloacele sunt bune: fie că este vorba de folosirea umorului, cumpărarea unui cadou, scrierea unui bileţel sau organizarea petrecerii timpului liber într-un mod plăcut.
Probleme de învăţare. Foarte des părinţii se plâng că preadolescenţii au rezultate mai scăzute la învăţătură şi nu mai vor să înveţe. Acest fapt poate fi explicat simplu folosind modelul ierarhic al trebuinţelor umane al lul A. Maslow. Trebuinţele cognitive care stau la baza învăţării nu sunt dominante atât timp cât preadolescentul este preocupat pentru satisfacerea unor trebuinţe de nivel mai inferior acelea ca: trebuinţa de iubire şi apartenenţă la grup şi trebuinţa de stimă de sine.
Părinţii asociază nedorinţa de învăţare cu lenea. Lenea poate ascunde diferite reacţii şi probleme ca: stări depresive, protestul exprimat într-o formă pasivă, o consecinţă a supraîncărcărilor cronice, o metodă de a atrage atenţia, o dispoziţie proastă în urma unui consum mare de energie. De aceea înainte de a lua „măsuri” trebuie să vedem care sunt cauzele unui astfel de comportament.
Interesele noi. Nu trebuie să reacţionăm negativ imediat la un nou hobby al preadolescentului cu reacţii de felul „Asta e o pierdere de timp!, „Ce-ţi trebuie ţie asta?”. Interesele se pot rapid schimba. Trebuie să vedem dacă aceste interese nu influenţează negativ celelate activităţi de bază ale copilului. Interesele reflectă necesitatea preadolescentului de a se autocunoaşte, de a încerca diferite domenii de activitate. Ele reflectă căutarea propriei identităţi.
Foloseşte cuvinte necenzurate! Dacă în familie se folosesc cuvinte necenzurate abordarea problemei cu preadolescenţii este dificilă. Este greu să-i explici preadolescentului de ce părintelui i se permite să folosească astfel de cuvinte, dar pentru el este un lucru nepermis. Dacă în familie nu se folosesc cuvinte necenzurate atunci să ignorăm astfel de comportamente nu se poate. Argumentele trebuie să fie cât mai particulare. A-i explica preadolescentului că acest lucru nu este permis din cauza că sunt încălcate nişte norme sociale nu întotdeauna îşi are efectul. Preadolescentul aude astfel de lucruri în stradă şi atunci... - toţi cei din stradă sunt asociali?. Trebuie să i se explice că acesta este nivelul de limită de exprimare a agresivităţii, este o suferinţă provocată celui apropiat. Comportamentul preadolescentului este uneori provocator. El rosteşte aceste cuvinte şi priveşte care va fi reacţia. Reacţia adultului trebuie să reflecte neacceptarea.
Preadolescentul nu vrea să îndeplinească lucruri casnice.
Dacă preadolescentul reacţionează agresiv la anumite cereri legate de nişte îndatoriri casnice, acest lucru poate exprimă nedorinţa lui şi într-un astfel de mod el poate crea un conflict. În urma amplificării conflictului preadolescentul poate extrage anumite dovezi din comportamentul adultului care le aduce ca argumente pentru nedorinţa lui de a îndeplini îndatorirea casnică- („ai strigat la mine- du-te singură şi-ţi du gunoiul!”). În exprimarea doleanţei de îndeplinire a lucrurilor casnice părinţii trebuie să fie atenţi pentru a nu se ajunge la un conflict cu preadolescentul. Este recomandat ca părintele împreună cu preadolescentul să stabilească un şir de obligaţii casnice ale preadolescentului care vor fi permanente. Astfel ca „ducerea gunoiului” să fie responsabilitatea copilului. Astfel acceptând această responsabilitate, la o nouă rugăminte de „a duce gunoiul”, preadolescentul nu va mai protesta.
 Dacă privim per ansamblu problemele preadolescenţilor, ei pe de o parte vor să fie adulţi, pe de altră parte nu vor să-şi asume responsabilităţi specifice adulţilor. În această situaţie ne adresăm acelei identităţi a preadolescentului care tinde să fie adult. Dar adultul are şi responsabilităţi: pentru ducerea gunoiului, spălarea veselei, etc. Mari greutăţi şi multe conflicte apar cu preadolescenţii care au avut o educatie hiperprotectivă, de mici n-au avut nici o obligaţie casnică pentru că erau părinţii grijulii care faceau totul în locul lor. Atunci când părinţii s-au trezit că copilul lor este înalt ca şi ei şi că seamănă cu un adult pun deodată pe umerii copiilor multe îndatoriri pe care ei nu vor să le îndeplinească, considerând că acest lucru este exclusiv al părinţilor. Dacă se încearcă să se introducă îndatoriri în mod haotic şi neaşteptat, conflictele sunt inevitabile. Este nevoie de răbdare şi consecvenţă din partea părinţilor pentru a-l ajuta să înţeleagă necesitatea unor lucruri social-utile. Sunt situaţii când preadolescentul îşi cunoaşte îndatoririle dar nu vrea să le îndeplinească şi astfel vrea să provoace o reacţie a părintelui. Este important să analizăm acest lucru şi să vedem ce vrea el de fapt. Uneori preadolescenţii caută în mod inconştient atenţia adulţilor şi apelează şi la atenţia negativă ce apare în urma provocării unui conflict care s-ar părea că îşi are sursa în nedorinţa lor  de a îndeplini şi nişte obligaţii casnice..
Preadolescentul trăieşte în lumea virtuală. Când este vorba despre calculator sau internet, toţi preadolescenţii reprezintă un grup de risc. Este imposibil să fii preadolescent şi să nu fii atras de chaturi, jocuri de calculator şi diferite saituri de socializare.
Într-un studiu realizat pe un eşantion de 110 preadolescenţi -

elevii au fost rugaţi să enumere acele programe de calculator care le folosesc mai des. Rezultatele reflectă preferinţa saiturilor de socializare în care se foloseşte preponderent mesajul scris, în detrimentului comunicării video; a jocurilor şi folosirea calculatorului ca mijloc de distracţie. Rezultatele evidenţiază folosirea următoarelor programe:
Skype- 51% (preferă folosirea mesajului scris)
Jocuri-29%
Google-25%
Odnoklasniki-21%
Youtube-20%
Torrents-17%
Facebook-15%
Filme-11%
 Cele mai mari riscuri prezintă jocurile de calculator unde preadolescentul îşi asumă un rol negativ. Cei mai predispuşi riscului sunt preadolescenţii care au probleme de comunicare în viaţa reală şi cei care au dificultăţi de obţinere a succeselor. Dacă preadolescentul are dificultăţi de comunicare cu semenii atunci caută o soluţie pentru a-şi depăşi această problemă prin folosirea comunicării-on-line: care nu este atât de riguroasă ca comunicarea directă. Deşi comunicarea on-line presupunne şi folosirea unui sistem video, preadolescenţii nu-l preferă. Comunicarea on-line îţi poate asigura anonimatul, îţi poţi asuma o altă identitate ce corespunde unui eu ideal. Astfel un timid în viaţa reală este o persoană foarte încrezută în sine în comunicarea on-line. Comunicarea pe internet îţi dă posibilitatea să „opreşti timpul” şi să nu dai un răspuns imediat şi astfel să reflectezi la felul cum să-ţi exprimi gândul, nu eşti pus în situaţia să faci faţă încărcăturii emoţionale a comunicării pentru că eşti scutit de privitul în ochi şi urmărirea mimicii interlocutorului. S-ar părea că să comunici on-line e mult mai uşor, nu depui eforturi. Şi cu cât este mai mare timpul acordat comunicării on-line cu atât mai mult suferă comunicarea faţă în faţă necesară pentru integrarea în grupul preadolescenţilor. Şi astfel se produce înstrăinarea de grup şi preferinţa unui singur „prieten”- calculatorul.
Deasemenea predolescenţii care au probleme de afirmare în grup vor căuta nişte „succese” în afară fiind pasionaţi de  diferite jocuri de calculator în care el este cel  care câştigă,  succesele îi cresc, atingând nivele superioare ale jocului. Şi chiar dacă n-ai reuşit să atingi un succes dorit ai posibilitatea să porneşti jocul de la început. Părinţii trebuie să observe care trebuinţe şi le satisfac preadolescenţii stând în faţa calculatorului şi să încurajeze comunicarea reală cu semenii sau să-l ajute să-şi găsească posibilităţi de afirmare şi obţinere a succeselor. Interdicţia de a folosi calculatorul va duce la protest, conflicte şi la pierderea contactului cu preadolescentul.
Prietenii. Foarte des părinţilor nu le sunt pe plac prietenii preadolescentului şi acest lucru reprezintă o nouă sursă de conflict. Nedorinţa de a accepta prietenii ar putea să nu aibă un caracter obiectiv:” Nu-mi place că este prea tăcut sau... prea activ. Nu-mi plac părinţii lui... etc.”.
Un motiv de alarmă sunt acei prieteni despre care se ştie cert că sunt periculoşi: de exemplu sunt consumatori de droguri. De cele mai multe ori părinţilor nu le plac prietenii copiilor din motive care nu sunt atât de periculoase pentru copil şi reflectă mai mult nişte frici proprii ale părinţilor. Din dorinţa  de a păstra statutul de copil şi de a nu permite să se producă separarea de adult părinţii exagerează cu gradul de pericol al prietenilor preadolescentului. Însă interdicţia de a comunica cu cineva are exact efectul invers. Sunt situaţii când părintele, în virtutea experienţei sale vede că prietenul copilului nu este unul de nădejde: de exemplu prietena fiicei se află cu ea în relaţii de concurenţă şi este invidioasă. Dacă părintele i-ar spune fetei să nu comunice cu prietena ei că la primul moment ar putea să fie trădată, fiica n-ar asculta-o nicidecum. Este bine ca ea singură să se convingă de acest lucru. Ne întâlnim în viaţă şi cu dezamăgiri, trădări şi chiar şi astfel de experienţe îi învaţă pe preadolescenţi cum să se comporte pe viitor. Părinţii pot  să greşească în aprecierile date prietenilor copilului. Este bine ca părinţii să păstreze o stare de neutralitate. Să cunoască în ce relaţii de prietenie este antrenat preadolescentul dar stea cu un pas în spatele lui pentru a-i fi aproape când va fi nevoie
Alcoolul. Cum îşi pot părinţii feri copiii de pericolul de a consuma alcool?
Este foarte important să se găsească un moment potrivit pentru a discuta efectele dezastruoase pe care consumul de alcool le produce atât asupra sănătăţii  cât şi a relaţiilor cu cei din jur, precum şi despre tragediile care se pot produce în cazul consumului excesiv  de alcool. Oferiţi-i exemple clare, întâmplări recente care sa îi deschidă ochii asupra pericolelor care îl pândesc.
Un mare efect în acest sens îl au informaţiile recente oferite de mass-media sau cazuri care implică idoli ai tinerei generaţii. Presa este plină de dive ajunse la dezintoxicare şi de vedete masculine ajunse după gratii din cauza alcoolismului. Încercaţi sa nu fiţi didactic ci să purtaţi o conversaţie, un dialog cu preadolescentul.
Dragostea. Chiar dacă dorinţa de a iubi la preadolescent este concepută ca însăşi iubirea, nu putem ignora apariţia de astfel de sentimente la vârsta preadolescentă. Nu ignoraţi sentimentele copilului. Manifestaţi respect şi tact chiar dacă nu vă place de el sau ea. Interveniţi cu explicaţii şi dovezi doar atunci când aţi conştientizat că partenerul reprezintă un pericol pentru preadolescent. Conflictele ce ţin de problema îndrăgostirii vor duce doar la pierderea contactului cu preadolescentul. Orice interdicţie va cauza sentimente distrugătoare, dorinţă de a se vedea cu persoana iubită. Ascultaţi-l atunci când vi se destăinuie.
Relaţiile sexuale timpurii. Odată ce aţi aflat de o relaţie de dragoste a copilului nu ezitaţi să abordaţi şi problemele educaţiei sexuale. Nu formulaţi o interzicere categorică a relaţiilor sexuale, pentru că va fi mai tentat să o facă. În loc de interdicţii explicaţi consecinţele la care se expun: sarcina, bolile cu transmitetre sexuale şi influenţa lor asupra viitorului. Pentru preadolescenţii care refuză să comunice pe astefel de teme consecinţele pot fi explicate în mod indirect prin o carte  pe care preadolescentul o găseşte „în mod întâmplător”, sau prin exemplele oferite de mass-media, etc.
Problemele de comunicare între generaţii  au existat în toate timpurile. Astăzi, datorită progresului tehnic şi condiţiilor sociale, în relaţia preadolescenţi- părinţi apar noi bariere: lipsa părinţilor care sunt plecaţi peste hotare; preocuparea părinţilor pentru asigurarea unor valori materiale; înlocuirea comunicării reale cu cea virtuală; căutarea unor mijloace de distracţie şi de socializare pe internet; abundenţa unor modele negative prezentate de mass-media, etc. Preadolescenţii de azi sunt mai vulnerabili la schimbările societăţii, de aceea părinţii trebuie să ofere modele dezirabile, să nu reglamenteze viaţa fiului sau a fiicei dar să o trăiască destoinic pe a lor ca preadolescenţii să aibă un model la care să se orienteze.