Educaţie...cu sau fară interdicţii?

joi, 25 august 2016 | Psiholog cu blog la 16:04 |

Educaţie fără interdicţii n-ar trebui să existe,mai ales la vîrste mici. Felul şi numărul de interdicţii depind de vîrsta copilului şi de gradul său de maturitate psihologică.

Interdicţia trebuie folosită în două cazuri: pentru a proteja viaţa, sănătatea şi securitatea copilului, în cazul unor pericole reale şi pentru a-l ajuta să se integreze în societate.

Primele interdicţii apar atunci cînd copilul începe explorarea mai intensă a lumii înconjurătoare. Curiozitatea copilului mic i-ar putea pune în pericol viaţa şi securitatea, din acest motiv interdicţiile formulate de adulţi sunt vitale.

Folosim interdicţii pentru a-l ajuta pe copil să se conformeze normelor sociale. De fapt, necesitatea interdicţiiei aplicate, explicată pe înţelesul copilului, reprezintă  învăţarea regulilor de comportare în societate. Astfel, se pun bazele unui control intern al propriilor acţiuni. De exemplu: îi interzicem copilului să sustragă obiecte din magazinul unde mergem împreună şi îi explicăm de ce nu este agreat acest comportament.

Un lucru important este necesitatea explicării interdicţiei formulate. Dacă copilului nu i se explică de ce este interzis un anumit lucru, el devine frustrat şi dorinţa, dar şi curiozitatea de a încălca regula este foarte mare.  

La vîrste mici copiii nu analizează profund metodele de educaţie a părinţilor. La maturitate vor asocia controlul parental, care implică şi interdicţiile explicate şi dozate corect, cu grija şi dragostea părintească. Cred că aţi auzit adulţi spunînd despre părinţii lor:”n-au avut grijă de noi, făceam ce vroiam…”

Probleme de educaţie apar atunci cînd interdicţiile sunt prea multe. Unii părinţi, pentru propriul confort formulează interdicţii exagerate. Am întîlnit mame care le interzic copilor lor să alerge! În timpul plimbărilor, pentru că lor le este mai uşor dacă copiii nu fac asta. Sunt părinţi care înaintează interdicţii, care sunt alimentate de propriile lor frici.

Din păcate, avem foarte mulţi părinţi care nu interzic nimic, de fapt nici nu participă la educaţie. Sunt părinţi care au avut parte în copilăria lor de o educaţie dură, cu interdicţii multe şi exagerate şi au suferit din cauza asta. Ei cad într-o altă extremă, de a nu interzice nimic copiilor lor, ceea ce nu întotdeauna dă rezultate educaţionale benefice.

 Atunci cînd interdicţiile lipsesc, copilul nu învaţă la timpul cuvenit ce e bine, permis, acceptabil în societate. Astfel de copii sunt derutaţi în stabilirea relaţiilor sociale, devin agresivi atunci cînd nu-şi pot atinge scopurile. Cel mai bine se observă aceşti copii la grădiniţă şi şcoală. Ei se adaptează mai dificil mediului nou. Fiind deprinşi să facă ce vor şi cînd vor, le este greu să respecte regulile, de aici mai multe conflicte, mai mult stres,etc.

 Partea bună e că lipsa interdicţiilor, o libertate fară limite, ar putea fi pentru unii un teren propice pentru dezvoltarea creativităţii.

Pe măsură ce copilul evoluează spre maturitate numărul de interdicţii trebuie să se micşoreze, părinţii trebuie să permită  copilului tot mai multe lucruri ajutîndu-l să devină independent şi responsabil de acţiunile lui.