Va aduc o poveste... una pentru copii "cuminţi" şi pentru părinţii ajunşi la culmea disperării sau poate la culmea răbdării. O poveste ce trebuie lăsată la vedere, doar atît.
Au fost odată doi părinţi. Dumnezeu le-a dat un copil pe care îl creşteau cu mare grijă şi dragoste. Îi ofereau ce puteau. Nu făceau în locul lui lucruri pe care le putea face el singur, pentru că vroiau să crească un om puternic şi independent.
Copilul creştea şi prindea la puteri. Pe zi ce trecea devenea tot mai puternic, astfel că putea să strige tare, să trîntească uşile şi să arunce cu obiectele.Cînd făcea asta, părinţii lui se făceau tot mai mici şi mai mici. Copilul, bucuros de puterile sale, nu observa asta.
Într-o bună zi, părinţii s-au făcut mici de tot şi au dispărut complet. Copilul îi căuta disperat, dar în zadar. A început să vorbească în şoaptă, să închidă încet uşile, să aranjeze obiectele, dar, din păcate, părinţii n-au mai reapărut...
Au fost odată doi părinţi. Dumnezeu le-a dat un copil pe care îl creşteau cu mare grijă şi dragoste. Îi ofereau ce puteau. Nu făceau în locul lui lucruri pe care le putea face el singur, pentru că vroiau să crească un om puternic şi independent.
Copilul creştea şi prindea la puteri. Pe zi ce trecea devenea tot mai puternic, astfel că putea să strige tare, să trîntească uşile şi să arunce cu obiectele.Cînd făcea asta, părinţii lui se făceau tot mai mici şi mai mici. Copilul, bucuros de puterile sale, nu observa asta.
Într-o bună zi, părinţii s-au făcut mici de tot şi au dispărut complet. Copilul îi căuta disperat, dar în zadar. A început să vorbească în şoaptă, să închidă încet uşile, să aranjeze obiectele, dar, din păcate, părinţii n-au mai reapărut...
0 comentarii: