Zilele astea un părinte s-a programat pentru o consiliere. În drum spre
şcoală şi-a văzut de departe fiica mîncînd chifle şi discutînd ceva cu nişte prietene. A sunat-o...:
-
Ce faci?
-
Mănînc?
-
Ce mănînci?
-
...Sunt la cantină...mănînc supă...
De ce propriul meu copil mă minte? Ce să fac? Cum să-l mai pedepsesc? – au fost primele întrebări pe care mi
le-a adresat.
De cele mai multe ori părinţii şi profesorii caută o pedeapsă optimă pentru
stoparea acestui comportament. Puţini sunt aceia, care încearcă să analizeze cauzele nesincerităţii copilului, care ne oferă multă informaţie
despre felul cum putem interveni pentru corectarea acestui comportament.
Mincinosul suferă de obicei de o lipsă de dragoste şi atenţie din partea
părinţilor, are dificultăţi în comunicarea cu colegii, are o stimă de sine
scăzută. Copilul nu poate îndeplini aşteptările adulţilor şi apelează la
minciună pentru a se autoapăra.
Minciuna este şi o modalitate de a-şi demonstra propria independenţă şi
emancipare în relaţia cu părinţii. Cel mai des copiii spun minciuni pentru:
-A evita nişte consecinţe neplăcute- (de exemplu: pedeapsa din partea părinţilor);
- A obţine ceva (deseori atenţia şi interesul celor din jur);
-A deţine puterea sau controlul asupra celor din jur, uneori pentru a se
răzbuna;
-A proteja pe cineva sau ceva semnificativ pentru propria persoană.
Aceste cauze ale nesincerităţii pot fi atribuite şi adulţilor, care deşi le
cer copiilor lor să fie sinceri cu ei deseori denatureză faptele pentru a evita nişte discuţii
neplăcute şi a ieşi din încurcătură. Copiii preiau prin imitaţie aceste
comportamente.
Sunt copii care folosesc minciuna doar pentru a se amuza, aceasta fiind cea
ma inocentă formă de minciună. Această invenţie este înţeleasă de copilul şi
adultul care construiesc o comunicare sub formă de joc.
Atunci cînd minciunile sunt foarte frecvente, putem vorbi despre probleme
psihoemoţionale serioase. Copiii nepopulari sau respinşi de grup, cei care nu
se pot afirma şi nu obţin succese în activităţile cotidiene, învaţă să-şi
ascundă eşecurile sau să comunice doar ceea ce îi avantajează pentru a-şi
îmbunătăţi imaginea de sine. Atunci cînd copilul nu găseşte în viaţa reală ceva
care poate crea o impresie bună celor din jur despre propria persoană, el poate
inventa o astfel de informaţie. Un copil respins de grup este capabil să
inventeze orice pentru a atrage atenţia asupra sa şi deconspirarea este foarte
dureroasă pentru el. În majoritatea cazurilor, cînd se suspectează un neadevăr, i
se vor cere copilului dovezi şi pentru a ieşi din încurcătură el va fi minţi
din nou, pînă se va încurca definitiv. Atunci cînd este „prins”,situaţia lui
socială se va înrăutăţi.
Recomandări pentru părinţi:
Dacă copilul minte frecvent gîndiţi-vă: Oare sunteţi mereu corect cu el?
Nu-l pedepsiţi prea aspru? Nu-l puneţi în situaţia în care este nevoit să se
apere cu orice preţ?
Dacă nu aţi reuşit să îndeplinţi ceea ce i-aţi promis, cereţi-vă iertare şi
explicaţi motivele. Atunci cînd copilul îşi pierde încrederea în adult, va
încerca să-i răspundă deasemenea prin înşelăcune. Oferiţi-i copilului suport,
ajutaţi-l, nu-l pedepsiţi în caz de eşecuri pentru a nu fi pus în stuaţia să-şi
ascundă insuccesele. Copiii, ca şi adulţii, au şi ei secretele lor,
caracteristice vîrstei. Copiii au nevoie de propria intimitate. Orice
comportament intruziv al adultului de a cunoaşte toate „tainele” copilului îl
va pune în stuaţia să-şi apere propria intimitate şi astfel ne va ascunde ceva
sau ne va minţi. Asiguraţi-l că îl
iubiţi necondiţonat şi va avea mai puţine motive să mintă. Explicaţi-i copilului
că s-ar putea întîlni cu minciuna şi comportamentul înşelător a unor persoane
din afara familiei, pe care ar trebui să le recunoască şi să le evite.
0 comentarii: