CINE FURĂ DIN COPILĂRIE? sau la ce vîrstă dăm copiii la şcoală...

duminică, 2 iunie 2013 | Psiholog cu blog la 00:01 |

Ani de-a rîndul, sunt un observator pasiv al copiilor şi părinţilor care îşi exprimă dorinţa de a păşi pentru prima dată pragul şcolii. Astfel, de-a lungul timpului, am văzut sute de copii împreună cu părinţii lor. Am învăţat multe din experienţa asta, dar cea mai importantă achiziţie este "capacitatea" de a depista ... COPILĂRIA! Şi aici nu este vorba de nişte instrumente psihodiagnostice, care le-aş putea folosi ca psiholog pentru determinarea maturităţii şcolare, chiar deloc... Este o sclipire aparte, deosebită a ochilor de copil, care poate fi depistată de cei care vor să vadă. COPILĂRIA SE CITEŞTE ÎN OCHI!

Deseori îmi verific "capacitatea" asta informîndu-mă despe data şi anul naşterii copilului şi aproape că nu greşesc...

Oare părinţii au privit în ochii copiilor, atunci cînd au hotărît să-i dea la şcoală la 6 ani sau mai deveme? Le-au cerut permisiunea de a le fura un an din cea mai frumoasă perioadă a vieţii numită COPILĂRIE FĂRĂ GRIJI? Nu cred că au făcut lucrul acesta. Au şi ei motivele lor, cum ar fi:

-"Copilul meu ştie atîtea! Ce să mai facă un an la gradiniţă?" -Un volum de cunoştinţe poate sta la baza maturităţii cognitive, nu şi a celei emoţionale, atît de necesară pentru o bună adaptare la şcoală.

- "Copilul meu este atît de dezvoltat fizic! Dacă îl mai las un an va fi şi mai înalt!" - Există o maturitate fiziologică şi una psihologică. Nu întotdeauna un copil dezvoltat fizic este pregătit psihologic pentru a se adapta cerinţelor şcolare.

- "Copilul meu vrea foarte mult la şcoală! Vorbeşte doar despre asta!" De cele mai multe ori, aceştia sunt copiii, ai căror fraţi şi surori mai mari sau prieteni,  sunt elevi. Copilul tinde spre un statut nou, speră că i se va acorda mai multă atenţie şi se va bucura de noi privilegii: va avea propriul ghiozdan şi chiar telefon mobil! Aceşti copii nu  întotdeauna conştientizează responsabilităţile şi obligaţiile unui elev şi nu sunt pregătiţi pentru ele.

Am auzit şi motive stupide:

-"Are un frate/ o soră în clasa XII-a,vor merge împreună la şcoală..." mai departe continui : Eu, părintele, să nu mă deranjez să-l aduc dimineaţa şi să mă gîndesc cine o să-l ia după lecţii...

Al cui oare e copilul?
-"Învăţătoarea la care vreau să-mi dau copilul, ia clasa întîi anul acesta. Abia a împlinit 6 ani, dar va trebui să meargă la şcoală..." Mai sunt şi altfel de învăţători, sau doar din aceia, care sunt complici ai părinţilor ce fură copilăria?

-"Am făcut copilul "la bătrîneţe" şi aş vrea să-l dau mai repede la şcoală... că timpul trece..."

Decizia de a avea un copil la o anumită vîrstă e a părinţilor, sau poate a destinului. Copilul este vinovat pentru a fi pedepsit cu un an de copilărie?

-"Nu vreau ca copilul meu să termine şcoala la 19 ani, va fi prea tîrziu!"- Tîrziu pentru ce? Ne grabim undeva? Ne grăbim să trăim? Ne grăbim să murim? 

Întrebări, întrebări, întrebări...,dar AVEM NEVOIE DE DOVEZI ÎN FAVOAREA COPILĂRIEI!
 O parte din ele le extrag din propria mea experienţă. În cele mai multe cazuri, copiii mai mici de 7 ani la debutul şcolii sunt cei care se adaptează mai greu şi întîmpină mai multe greutăţi şcolare: le este dificil să îndeplinească ce li se cere, au dificultăţi în stabilirea relaţiilor cu colegii de clasă, nu-şi pot controla reacţiile comportamentale, prezintă mai des probleme emoţionale etc. Unii din ei sunt foarte buni la învăţatură şi aparent se adaptează  mediului şcolar, dar depun pentru asta un efort suplimentar. 

Există şi un şir de dovezi ştiinţifice. Doar cîteva din ele: 

Ernest Meiman, pedagog şi psiholog german, unul din întemeietorii pedagogiei experimentale, clasifica etapele de vîrstă în dependenţă de nivelul de dezvoltare a gîndirii. Astfel, de la naştere şi pînă la 7 ani- etapa analizei- copilul cunoaşte lumea prin analiză şi diferenţiere. Începînd cu 7 ani -etapa sintezei- se formează gîndirea operaţională, copilul este capabil să integreze noţiunile însuşite la etapa precedentă.

Lev Vîgotskii, celebrul psiholog şi cercetător rus, evidenţia, la trecerea de la o etapă de vîrstă la alta, instalarea unei crize de vîrstă. Criza de la 7 ani se instalează din cauza trecerii de la activitate dominantă la alta, de la joc la învăţare. Pînă la un an activitatea dominantă a copilului este comunicarea emoţională. Între1 an  -3ani- activitatea dominantă este cea obiectual -manipulativă. Între3- 7 ani- activitatea dominantă este jocul, în cadrul căruia copilul  învaţă multe lucruri. Începînd cu 7 ani- activitatea dominantă a copilului este învăţarea. De la 7 ani copilul este capabil să depună efort voluntar propriu pentru a învăţa.

Scumpi părinţi, de ce argumente mai aveţi nevoie pentru a nu fura din COPILĂRIE?